penULTIMUL DAC

...secretul nemuririi este o viaţă de care merită să-ţi aminteşti...

un fel de BIOgrafie

Fotografia mea
Montreal, Quebec, Canada
Normalitatea într-o lume anormală este, în fapt, nebunie. Nebunia într-o lume anormală este, în fapt, adevărata normalitate / La normalité dans un monde anormal est, en fait, une folie. La folie dans un monde qui est anormal est, en fait, une normalité réelle...

28.01.2010
(doamnei ninsori)
ieri m-a călcat o maşină
lăsându-mă aplicaţie
pe asfalt
alb eram
şi Dumnezeu
m-a aruncat în cer
astăzi m-a călcat un avion
lăsându-mă vapori
printre nori
alb eram
şi Dumnezeu
m-a amestecat cu zăpada
mâine voi odihni
în palma ta
şi va veni primăvara

20.01.2010
în groapa Marianelor
e linişte
nu e nimic
în interior
doar 21 de grame
contează
fiecare foton
trezeşte nedumerire
de ce nu asculţi manele?
de ce nu dansezi în pieţe?
constipatule!
ţipă decibelii virtuali
zâmbesc
le întorc al treilea obraz
ei nu ştiu că
e linişte
în groapa Marianelor

13.01.2010
între mine şi singurătate
doar epiderma
rememorează
atingerile tale
în subconştient
pictez pe cearşafuri negre
cu sânge
îţi murdăresc gloanţele
suspendate
într-o primăvară latentă