penULTIMUL DAC

08.09.2006
sfârşit de 33...
incandescent plânge ţigara mea
sărutând cuminte scrumiera
în care zac epuizate surorile ei
locuiesc într-un cub colorat în alb
cu vopsea lavabilă şi caut prin beznă al cincilea colţ
tăcut mă priveşte Bacovia de pe cotorul de „Plumb”
şi încep să înţeleg cum poate să încapă
atâta singurătate în ochii unui om
în miez de noapte respir anaerob,
iar pulsul meu, cândva un metronom,
dansează acum în ritm decadent
mă transform în sunet
şi-mi regăsesc cadenţa omorând tăcerea
cu un amestec de balade rock
şi hip-hop agresiv-vulgar
din poza în ramă de lemn
zâmbeşte minunea mea cu ochi căprui,
înger pe zăpadă, albastru pe alb
ca să-mi ascund agonia
îmi injectez în venă o supradoză
din drogul tristeţii –
toamna – staţia terminus a suferinţei...
sfârşit de 33...
sau un nou început...?