penULTIMUL DAC

...secretul nemuririi este o viaţă de care merită să-ţi aminteşti...

un fel de BIOgrafie

Fotografia mea
undeva pe Terra
Normalitatea într-o lume anormală este, în fapt, nebunie. Nebunia într-o lume anormală este, în fapt, adevărata normalitate.

gânduri despre...

... inimă
Astăzi ochii mei au plouat iarăşi
Şi iarăşi mi-am simţit inima.
Da! O am în piept...
De ce atunci mă obsedează gândul -
Dacă inima ta va înceta să bată (pentru mine)
Eu nu voi mai exista?

... viaţă sau iubire
Viaţa este un amestec de stări de spirit dintre care doar una este importantă şi cu adevărat esenţială - Iubirea. Venim pe Pământ pentru a învăţa să iubim, iar ulterior, pentru a dărui iubirea noastră semenilor. Atunci când încetăm să mai facem aceasta trecem în altă dimensiune. Oare dincolo tot iubirea o fi starea de spirit cu adevărat esenţială???

... trecut, prezent şi viitor
Dacă azi va fi mâine ieri
Înseamnă că trăim permanent în trecut.
Prezentul fiind absent,
Cum putem avea un viitor?

... normalitate şi nebunie
Normalitatea într-o lume anormală
Este, în fapt, nebunie.
Nebunia într-o lume anormală
Este, în fapt, adevărata normalitate.

11 comentarii:

angela spunea...

intr-o lume
absenta
un amestec de stari
inimile inceteaza sa bata

imi intind corpul pe scaun
sufletul agatat de martie
razboinicii isi ridica lancea

trec in alte dimensiuni
imi unduiesc tacerea
blestem
in lumi anormale
nebunia este
iubi

re

9 martie 2009 la 11:51  
Anonim spunea...

http://www.trilulilu.ro/pitica13/0e36721e4bdd16

as

9 martie 2009 la 14:22  
Dacul spunea...

Hei, mai incet cu blestemele... Nu stiti ca blestemele revin la cel care le lanseaza?

9 martie 2009 la 15:45  
angela spunea...

atunci cand nu intelegem ceva - numim oricum, doar ca sa nu ne atinga. de exemplu, blestem.

cine iubeste si lasa e piesa. blestemul e al celor care au ascultat doar suprafata lui. nu vocea.

sa iti fie de bine
si acest blestem sa se intoarca asupra mea. il astept

9 martie 2009 la 16:47  
Anonim spunea...

Uneori mă întreb de ce e viaţa sufletului aşa de simplă pentru majoritatea bărbaţilor. De asemenea mă mai întreb şi dacă vreau să aflu vreun răspuns. Trăiesc şi simt în suflet de parcă inima mea ar fi a unei femei. O fi rău sau o fi bine ? Continui iar şi iar să-mi întreb sufletul ce vrea cu teama perpetuă că voi primi un răspuns nu tocmai pe placul trupului. Cei ce spun că fiinţele sunt alcătuite din trup şi suflet nu te cunosc pe tine. Nu mă cunosc pe mine. Suntem doar suflete eterne captive în trupuri efemere, perisabile şi reciclabile ca orice ambalaj. "Căci în pământ vei merge unde toţi pământenii mergem." Înapoi în pământul din care sper sa cresc floare pe mormântul lutului întors în mocirla din care s-a ridicat. Mă dezgustă nevoile trupului, îmi trag sufletul către pământ când el ar trebui să urce către stele, către infinit. De ce zămislim atunci boţuri mici de lut, închisori pentru alte suflete ce ar fi rămas flori sau îngeri ? Pentru că aripile noastre încleiate de mocirla vieţii au nevoie să fie trase către cer. Ne construim ascensoare pentru sufletele noastre pierdute în subsolul existenţial. Noi cei mai mult suflet şi mai puţin trup nu putem să intrăm în lumea celor avizaţi CTC, căci lumea lor ne consideră defecţi din fabricaţie şi refuză importul unor astfel de produse prea pure pentru a fi digerabile. Nu ne rămâne altceva de făcut decât să strângem rândurile pe raftul prăfuit al celor refuzaţi la export şi să aşteptăm izbăvitoarea reciclare. Sper să mă renasc petala unei flori de mac .

9 martie 2009 la 17:25  
Dacul spunea...

andi, am citit şi mi-a stat un nod în gât...
Prea greu e să răspund acum la cele spuse de tine.
Să vină dară reciclarea.
Eu sigur fluture voi fi...

9 martie 2009 la 19:04  
angela spunea...

andi,
interpretare a blestemului. si totusi acest corset ne ajuta sa scriem, sa compunem muzica, sa citim sa iubim sa asteptam. totodata, vreau sa fiu aragaz data viitoare. asa cum am visat de mica.
nu voi intra in dispute, e spatiul lui Anatol acesta. dar subscriu la intrebarile tale

9 martie 2009 la 22:43  
Anonim spunea...

multumesc celor care au citit si au raspuns gandurilor mele. imi confirma faptul ca nu sunt ultimul, ca mai sunt multi ca mine. da angela, acest corset ne tine la un loc sa nu ne destramam , sa nu ne rupem de tare ce se zbate sufletul in noi. am descoperit cu bucurie acest blog unde sper sa gasesc oameni ca si mine, oameni care aprecieaza forta sufleteasca mai mult decat vremelnicia trupului.

Deschide-te, piatră, când inima-mi bate
La poarta-ţi ascunsă sub roze de gheaţă
Şi-n pântecul searbăd din rugul-cetate
Topi-voi ninsoarea ce-ţi cade pe faţă.

Primeşte-mă, piatră, în jadul din trepte
Pe care urc sclav şi-apoi cenuşăreasă
Cobor iar în valea iubirilor drepte,
Alb foşnet să fiu într-un vis de mireasă.

Ascunde-mă, piatră, ‘n răbdări colosale,
Mi-e foame de frig, de uitări sete-mi vine,
Când lacrima-mi zburdă-n picioarele goale
Pe-o frunză ce-mi pare c-aduce cu mine.

Primeşte-mă, piatră... vieţuirea să-mi fie
Nu munte... nici deal... poate doar temelie...

Mariana Eftimie Kabbout/Tu,piatră

11 martie 2009 la 16:49  
angela spunea...

piatra a fost dintotdeauna preferata mea andi. prima oara cand am atins-o cu dragoste pastra caldura soarelui. si stia sa taca.
acest om stie sa fie piatra calda, tacuta si dura. toate in acelasi timp.
azi e rece.

21 martie 2009 la 12:22  
andi spunea...

VREAU DOAR SA SE STIE CA ANDI SCRIS CU GALBEN NU E ACELASI ANDI SCRIS CU ALB...sa nu se amestece culorile caci ar iesi ceva nedefinit

28 martie 2009 la 20:42  
angela spunea...

hm. Andi
galben si alb.

definitii pure :)

30 martie 2009 la 18:56  

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)